Când durerea se agravează, uneori medicamentele nu sunt suficiente.

Când durerea se agravează, uneori medicamentele nu sunt suficiente.

Asociem problema amigdalelor aproape exclusiv cu copiii. În mod greșit. Durerile frecvente de gât și amigdalele pot indica diverse probleme de sănătate la orice vârstă. Acestea sunt cel mai adesea inflamații, cauzate de infecții virale sau bacteriene, dar nu poate fi exclus nici un proces canceros. Când este cel mai bine să fie scoase amigdalele? Întrebăm un expert.

De unde provine o durere acută în gât

În cazul unei dureri acute de gât, mai ales însoțită de febră, este posibil să avem de-a face cu o inflamație activă. Cel mai frecvent exemplu este amigdalita streptococică, care necesită tratament cu antibiotice (penicilină).

  • Cazurile severe de amigdalită, mai ales la pacienții imunocompromiși, pot duce la apariția unui abces peri-amigdalian, care necesită intervenție chirurgicală și antibioterapie, subliniază doctorul Piotr Pawlas.

Alte cauze posibile ale durerilor de gât sunt infecțiile virale. De exemplu, mononucleoza indusă de virusul Epstein-Barr urmează o evoluție similară amigdalitei, dar este tratată doar simptomatic și nu cu antibioterapie.

Durerea poate fi rezultatul unui proces neoplazic, caracterizat prin durere la înghițire, în special unilaterală și care iradiază spre ureche.

Când trebuie îndepărtate amigdalele – 3 motive

Conform recomandărilor actuale, indicația pentru îndepărtarea amigdalelor este:

  • suspiciunea unui proces canceros – caz în care acestea trebuie trimise la examen histopatologic după extirpare,
  • abcese per amigdaliene recurente,
  • inflamații cronice rezistente la tratament.
  • Dureri frecvente în gât – ce trebuie făcut, explică expertul nostru
  • În cazul durerilor de gât frecvente, se recomandă consultarea unui medic de familie sau a unui specialist ORL. Diagnosticul și un tratament adecvat pot ajuta la ameliorarea disconfortului fără a fi nevoie să se treacă la o intervenție chirurgicală.

De asemenea, este important de reținut că îndepărtarea amigdalelor la pacienții adulți poate fi plină de riscul unor complicații precum sângerări sau faringită cronică uscată. Această procedură, în special la adulți, ar trebui luată în considerare doar dacă nu există nicio îmbunătățire după un tratament conservator.

Factori de risc și obiceiuri care pot agrava venele varicoase

Factori de risc și obiceiuri care pot agrava venele varicoase

Pe lângă predispoziția genetică, există o serie de factori de risc și obiceiuri cotidiene care favorizează apariția și agravarea venelor varicoase. Identificarea și evitarea acestora este esențială pentru prevenirea și managementul varicelor. Iată care sunt cei mai importanți factori de risc pentru venele varicoase.

Sedentarismul și statul îndelungat în picioare

Stilul de viață sedentar, cu puțină mișcare zilnică, favorizează semnificativ apariția venelor varicoase. Inactivitatea fizică încetinește circulația venoasă și limfatică, crescând riscul.

De asemenea, statul în picioare ore în șir fără pauze crește presiunea în venele membrelor inferioare și provoacă dilatarea lor în timp. Cei care au profesii ce necesită mult timp în picioare sunt expuși unui risc crescut.

Fumatul

Consumul de tutun este un alt obicei nociv ce crește riscul de vene varicoase prin afectarea circulației sanguine și scăderea tonusului venos. Substanțele din fumul de țigară provoacă inflamația peretelui venos și alterarea valvelor venoase. Renunțarea la fumat este esențială.

Expunerea prelungită la soare

Expunerea excesivă și îndelungată la soare duce la dilatarea venelor superficiale ale picioarelor, provocând disconfort. Căldura relaxează pereții venelor, în timp ce razele UV cresc inflamația. Trebuie evitate șezutul sau statul în picioare ore în șir la soare.

Excesul ponderal

Kilogramele în plus reprezintă un factor de risc major pentru venele varicoase deoarece crește semnificativ presiunea asupra venelor membrelor inferioare, forțându-le să se dilate. Menținerea greutății ideale prin dietă și exerciții fizice este esențială.

Sarcina

În timpul sarcinii uterusul apasă asupra venelor pelvine, ceea ce poate cauza dilatarea lor. De asemenea, în greutatea în exces și hormonii de sarcină influențează negativ starea venelor. Riscul de varice crește cu fiecare sarcină.

Constipația cronică

Efortul susținut la defecație în cazul constipației crește presiunea în venele bazinului și picioarelor, putând agrava sau declanșa venele varicoase. Este importantă prevenirea constipației prin dietă bogată în fibre și lichide.

Traumatismele picioarelor

Accidentările sau traumatismele repetate la nivelul picioarelor pot afecta venele profunde și valvulele acestora, crescând riscul de varice. De aceea, trebuie evitată expunerea la traumatisme și tratate rapid orice leziuni ale picioarelor.

Prin evitarea acestor factori de risc și adoptarea unui stil de viață sănătos se pot preveni sau ameliora semnificativ venele varicoase. De asemenea, produse precum Varixil Forte ajută la îmbunătățirea circulației venoase și reducerea simptomelor.

Uromexil Forte – recenzie a profesioniștilor pentru un supliment natural eficient

Prostata este o glandă esențială a sistemului reproducător masculin, iar pe măsură ce bărbații îmbătrânesc, ea poate dezvolta afecțiuni precum prostatita, adenomul de prostată sau chiar cancer. Acestea afectează negativ calitatea vieții prin simptome neplăcute: dureri pelviene, probleme de urinare și disconfort sexual. Din fericire, progresul medicinei naturale oferă adjuvant terapeutic sub formă de suplimente precum Uromexil Forte.

Ce reprezintă Uromexil Forte?

Uromexil Forte in Romania este un supliment alimentar pe bază de extract natural standardizat din fructul plantelor Prunus Africana. Este fabricat în România conform standardelor de calitate GMP. Conține ca ingredient principal extractul din fructe de Prunus Africana, arbore originar din Africa.

Extractul din fructele de Prunus Africana are o istorie îndelungată de utilizare în medicina tradițională africană pentru combaterea disconfortului urinar și simptomelor asociate prostatei mărite. Cercetări științifice moderne i-au confirmat efectul benefic asupra adenomului de prostată.

Pe lângă extractul din Prunus Africana standardizat şi titrat în fitosteroli, Uromexil Forte mai conţine vitamina B6 ce participă la metabolizarea hormonilor sexuali, acid pantotenic cu rol în sinteza testosteronului și aminoacidul alanină.

Mecanismul de acțiune al componentelor active

Mecanismul de acțiune al Uromexil Forte se bazează pe combinația de efecte favorabile ale ingredientelor naturale conținute. Astfel:

  • Extractul din Prunus Africana inhibă enzima 5-alfa reductază care transformă testosteronul în dihidrotestosteron (DHT). Reducerea DHT ajută la micșorarea volumului prostatei.
  • Extractul are puternice proprietăți antiinflamatoare și antioxidante ce reduc procesul inflamator şi efectele radicalilor liberi asupra prostatei.
  • Fitosterolii şi acizii graşi conţinuţi stimulează contracțiile uretrei şi vezicii urinare, ameliorând simptomele tractului urinar inferioar.
  • Vitamina B6 şi acidul pantotenic susţin echilibrul hormonal şi funcţia sexuală normală.

Indicații și doze recomandate

Uromexil Forte este recomandat ca adjuvant în tratamentul natural al:

  • Prostatitei cronice și simptomelor asociate (dureri pelviene, disuria, disconfort perineal)
  • Hiperplaziei benigne de prostată în stadiile incipiente și forme ușoare
  • Disfuncției erectile de natură prostatică

Doza uzuală este de 2 capsule de 2-3 ori pe zi, după mese. Pentru efecte optime este indicată utilizarea timp de minimum 60-90 zile. Trebuie evitată utilizarea în paralel cu medicamente pentru prostată.

Avantaje şi dezavantaje ale utilizării produsului

Printre principalele avantaje ale utilizării suplimentului Uromexil Forte se numără:

  • Ingrediente 100% naturale, nu sunt raportate interacţiuni sau reacţii adverse majore
  • Efecte progressive dar certe în ameliorarea simptomatologiei tractului urinar inferior
  • Nu necesită prescripţie medicală, se poate procura ușor din farmacii
  • Preţ accesibil raportat la calitatea ingredienelor

Posibile dezavantaje:

  • Nu reprezintă un tratament curativ ci doar paliativ al simptomelor
  • Rezultatele pot să nu fie la fel de rapide ca ale medicaţiei clasice
  • Nu toţi pacienţii observă îmbunătăţiri semnificative ale simptomelor

Concluzie

În concluzie, Uromexil Forte merită încercat ca supliment natural adjuvant pentru ameliorarea simptomatologiei asociate afecțiunilor prostatei precum prostatita cronică sau adenomul prostatic. Datorită compoziției exclusive pe bază de extracte din plante, contribuie efectiv la îmbunătățirea calității vieții pacienților. Consultați medicul pentru a afla dacă Uromexil Forte se potrivește schemei dvs. terapeutice.

Impotență sau disfuncție erectilă

Excitarea este o emoție ulterioară și similară cu dorința, dar mai dezvoltată la nivel corporal.

Excitația sexuală ia naștere din dorință, pregătește orgasmul și produce o activare generală a organismului care corespunde unei experiențe subiective de plăcere sexuală.

Excitația sexuală este, așadar, o percepție, atât mentală, cât și fizică, a schimbărilor care duc la activarea sexuală.

Atunci când dificultățile sexuale sunt legate de această fază a ciclului de răspuns sexual, se vorbește de tulburări de excitație sexuală, în cadrul cărora sunt clasificate tulburarea de erecție masculină, descrisă mai jos, și tulburarea de excitație sexuală feminină.

În unele cazuri, tulburarea a fost mereu prezentă, în altele este intermitentă, uneori în funcție de tipul de partener sau de calitatea relației. Disfuncția erectilă este de fapt subdivizată în:

  • Permanent: persoana a prezentat întotdeauna disfuncție erectilă;
  • dobândită: dificultatea a apărut ca urmare a unor experiențe personale negative care au putut condiționa atitudinea față de sexualitate;
  • Generalizată: dificultatea de a se excita este prezentă în mod constant și pe măsură ce partenerii se schimbă;
  • Situațională: dificultatea de a deveni excitat este prezentă doar cu un singur partener sau doar în anumite circumstanțe de mediu.

Deși frecvența tulburării crește în mod regulat odată cu vârsta, disfuncția erectilă poate afecta bărbați de orice vârstă, în relații heterosexuale sau homosexuale și chiar bărbați singuri. Fumătorii sunt confirmați ca fiind cei mai expuși riscului.

Tulburarea afectează bunăstarea psihologică a unui număr mare de bărbați, a familiilor lor și a eventualelor partenere.

Cauze fiziologice, medicale și farmacologice

Cauzele disfuncției erectile sunt atât organice (în special cele care rezultă din probleme vasculare), cât și psihologice. Prin urmare, este important să se evalueze prezența oricăror erecții spontane în timpul nopții și/sau la trezire sau obținute, în timpul masturbării, prin stimulare mentală (sex virtual, de exemplu).

De fapt, dacă nu apare nicio problemă în aceste situații, este foarte probabil că există o funcționare organică corectă și că, prin urmare, cauzele sunt, cel puțin în parte, de natură psihologică și/sau relațională.

Dacă nu este cazul, este indicat să consultați un urolog de încredere și să vă supuneți testelor corespunzătoare. disfuncția erectilă poate fi secundară unor factori organici, cum ar fi

  • boli cardio-vasculare: ocluzia aortei și a arterelor periferice, hipertensiune arterială;
  • boli endocrine: diabet zaharat, hipogonadism, boala Addison (insuficiență suprarenală) și sindromul Cushing (activitate excesivă a glandei suprarenale);
  • boli ale glandei hipofizare: de exemplu hiperprolactinemie și hipopituitarism;
  • boli ale tiroidei: hipotiroidism;
  • boli neurologice: scleroză multiplă;
  • neuropatie: diabetică, alcoolică, scleroză laterală amiotrofică, nevrită, spina bifida;
  • transecția măduvei spinării (pacienți paraplegici și tetraplegici);
  • tumori și boli ale sângelui (de exemplu, leucemie) care provoacă priapism (erecție în absența stimulării sexuale);
  • antidepresive triciclice: Anafranil (Clomipramina), Tofranil (Imipramina), Trittico (Trazodona), Laroxil (Amitritiptilina);
  • anxiolitice: Valium (benzodiazepină), Xanax (benzodiazepină), Tavor (benzodiazepină), Lexotan (benzodiazepină), RO (benzodiazepină), Ansiolin (benzodiazepină) și Trittico (trazodonă);
  • neuroleptice tipice: Largactil (Clorpromazină), Prozin (Clorpromazină), Talofen (Promazină);
  • antihipertensive: Inderal (Propanol) și Hylorel (Guanethidine);
  • diuretice: Lasix (Tiazidă) și Aldactone (Spironolactonă);
  • hormoni: corticosteroizi și estrogeni;
  • hipnotice: Fenobarbital;
  • antiinflamatoare steroidiene;
  • consumul de droguri: cum ar fi heroină, morfină, cocaină;
  • abuzul de alcool;
  • nicotină.

Cauze psihologice și relaționale

Deși ar trebui să se excludă mai întâi o cauză medicală, trebuie să se țină cont de factorii psihologici, deoarece aceștia pot afecta atât erecția, cât și dorința. Într-adevăr, emoțiile negative, cum ar fi depresia, furia, resentimentele și, în special, anxietatea, pot duce la dificultăți de erecție. Tulburarea erectilă poate fi însoțită, de fapt, de gânduri de teamă de eșec.

Dacă un bărbat începe să resimtă actul sexual ca pe un test care trebuie trecut, este ușor pentru el să înceapă să experimenteze o anxietate din ce în ce mai mare, numită „anxietate de performanță”, adică teama puternică de a nu reuși să obțină sau să mențină o erecție. Această anxietate este adesea cauzată de:

  • teama de eșec: este normal ca oricine să experimenteze ocazional eșecuri de erecție; dacă acestea sunt interpretate greșit și/sau dramatizate (catastrofizare), însă, persoana va avea gânduri de „eșec” care ar putea duce la eșecuri în relațiile ulterioare, creându-se astfel un cerc vicios,
  • teama de a fi abandonat sau neiubit: teama de a fi părăsit sau neiubit ca urmare a unei performanțe sexuale care nu este „adecvată” așteptărilor;
  • incapacitatea de a se abandona propriilor senzații corporale: acest lucru apare de obicei ca urmare a condiționării sexofobe (o astfel de condiționare personală și socială duce la o anxietate crescută care crește probabilitatea unei erecții eșuate);
  • stresul extern: preocupări financiare, probleme de sănătate, îngrijorare cu privire la implicațiile unei boli (proprii sau ale unei persoane dragi) și/sau teama de o recidivă, durere pentru pierderea unei persoane dragi, dificultăți la locul de muncă, aprehensiuni cu privire la copii și la cei dragi etc.
  • stresul intern: rezultă din modul de gândire și de interpretare a situațiilor, lipsa de rezolvare a problemelor pentru a găsi soluții adecvate, influența stresului asupra hormonilor;
  • convingeri disfuncționale: „Bărbatul trebuie să ia întotdeauna inițiativa și trebuie să gestioneze relația sexuală”. „Performanța este mai importantă decât exprimarea afecțiunii și a interesului”. „În sex, performanța este totul!”.
  • lipsa de implicare și/sau de noutate (efectul Coolidge): stimularea sexuală inadecvată sau slabă poate să nu permită o excitare adecvată;
  • supraimplicare și/sau noutate: o persoană supraimplicată emoțional sau în prezența unui nou partener poate crește anxietatea de performanță împreună cu probabilitatea de neerecție
  • homofobia internalizată;
  • personalitate sau trăsături obsesive.

Sexualitatea nu este un fapt individual și izolat, ci implică un schimb interpersonal, astfel încât receptivitatea sexuală (și, prin urmare, erecția) este influențată de factori relaționali, cum ar fi:

  • atracția;
  • încrederea;
  • apropierea/distanța emoțională;
  • capacitatea de a stabili relații intime;
  • satisfacția/insatisfacția față de partener, față de relație, față de căsnicie;
  • cantitatea și calitatea timpului împărtășit;
  • condiționarea religioasă;
  • condiționarea culturală: de exemplu, credința că ceea ce este nou este mai bun, caracteristică culturii „de unică folosință” de astăzi, este o convingere irațională care determină o căutare neîncetată a noutății; în sfera sexuală și relațională, acest lucru duce adesea la o devalorizare a relației sexuale cu un partener cu care există o relație de durată;
  • stereotipuri și mituri privind sexualitatea la persoanele în vârstă: „Sexul nu contează la bătrânețe. Viața persoanei în vârstă este asexuată”.”. „Interesul pentru sex este anormal la persoanele în vârstă”. „La bătrânețe, indivizii nu simt dorință sexuală, nu sunt dezirabili sau capabili din punct de vedere sexual”.

Tratament

Psihoterapia joacă un rol important în tratamentul disfuncției erectile, indiferent dacă cauza este organică, psihologică sau mixtă.

Factorii psihosociali sunt importanți în orice formă de disfuncție erectilă, indiferent de cauză. Într-adevăr, este din ce în ce mai dezirabil să se recâștige un anumit control asupra propriei erecții, bazându-se pe abilități și strategii care pot fi autogestionate, mai degrabă decât să depindă de substanțe externe, cum ar fi medicamentele.

În special, terapia sexuală constă în:

  • Psihoeducație: cunoașterea anatomiei sexuale și a ciclului de răspuns sexual (fazele funcționării erotice), îmbunătățirea conștientizării propriului corp (explorare vizuală și kinestezică), informații privind mecanismele care stau la baza procesului de erecție și cauzele disfuncției erectile, înțelegerea factorilor fiziologici și psihologici implicați în actul sexual, examinarea credințelor și miturilor comune referitoare la sex etc.
  • Tehnici comportamentale: focalizare senzorială, coitus „fără pretenții”, tehnici de stimulare senzorială pentru a acționa concret asupra simptomelor, „permisiunea de a fi egoist” etc;
  • Tehnici cognitive: restructurarea cognitivă a atitudinilor, a modurilor de gândire și a credințelor disfuncționale privind sexul care produc așteptări nerealiste (credința că un bărbat „normal” trebuie să mențină constant erecția odată obținută, credința că aceasta, odată pierdută, nu mai poate fi obținută din nou etc.); restructurarea cognitivă a condiționărilor culturale (mituri sexuale, homofobie internalizată etc.); reatribuirea și descentralizarea verbală pentru a acționa concret asupra simptomelor;
  • tehnici de gestionare a anxietății;
  • Intervenții interpersonale: abordarea problemelor și conflictelor, cum ar fi intimitatea, încrederea, pierderea atracției sexuale, schimbări de statut și de putere în cadrul cuplului (de exemplu, în urma unei concedieri);
  • Terapie de cuplu pentru a evalua reacția partenerei bărbatului cu disfuncție erectilă: de exemplu, dacă ambii parteneri se simt stânjeniți și nesiguri din punct de vedere sexual, anxietatea va crește și se va dovedi și mai contraproductivă pentru tratamentul disfuncției în sine;
  • Prevenirea recidivelor: învățarea unor strategii specifice (de exemplu, creșterea varietății comportamentelor intime și afective dincolo de simplele raporturi sexuale) pentru a menține obiectivele atinse;
  • În tratamentul medical/farmacologic poate fi utilă:

Medicamente administrate pe cale orală: Viagra, Cialis sau Potencialex;
Injectarea în penis a unor medicamente pentru vasodilatație locală;
Terapia chirurgicală (în cazurile cele mai grave pe bază organică): tratamentul scurgerilor venoase, proteze hidraulice, proteze semi-rigide, revascularizare microchirurgicală, etc..
Este important de subliniat faptul că, dacă natura tulburării nu este exclusiv organică, este esențial ca terapia farmacologică să fie însoțită de o muncă psihoterapeutică.