Excitarea este o emoție ulterioară și similară cu dorința, dar mai dezvoltată la nivel corporal.
Excitația sexuală ia naștere din dorință, pregătește orgasmul și produce o activare generală a organismului care corespunde unei experiențe subiective de plăcere sexuală.
Excitația sexuală este, așadar, o percepție, atât mentală, cât și fizică, a schimbărilor care duc la activarea sexuală.
Atunci când dificultățile sexuale sunt legate de această fază a ciclului de răspuns sexual, se vorbește de tulburări de excitație sexuală, în cadrul cărora sunt clasificate tulburarea de erecție masculină, descrisă mai jos, și tulburarea de excitație sexuală feminină.
În unele cazuri, tulburarea a fost mereu prezentă, în altele este intermitentă, uneori în funcție de tipul de partener sau de calitatea relației. Disfuncția erectilă este de fapt subdivizată în:
- Permanent: persoana a prezentat întotdeauna disfuncție erectilă;
- dobândită: dificultatea a apărut ca urmare a unor experiențe personale negative care au putut condiționa atitudinea față de sexualitate;
- Generalizată: dificultatea de a se excita este prezentă în mod constant și pe măsură ce partenerii se schimbă;
- Situațională: dificultatea de a deveni excitat este prezentă doar cu un singur partener sau doar în anumite circumstanțe de mediu.
Deși frecvența tulburării crește în mod regulat odată cu vârsta, disfuncția erectilă poate afecta bărbați de orice vârstă, în relații heterosexuale sau homosexuale și chiar bărbați singuri. Fumătorii sunt confirmați ca fiind cei mai expuși riscului.
Tulburarea afectează bunăstarea psihologică a unui număr mare de bărbați, a familiilor lor și a eventualelor partenere.
Cauze fiziologice, medicale și farmacologice
Cauzele disfuncției erectile sunt atât organice (în special cele care rezultă din probleme vasculare), cât și psihologice. Prin urmare, este important să se evalueze prezența oricăror erecții spontane în timpul nopții și/sau la trezire sau obținute, în timpul masturbării, prin stimulare mentală (sex virtual, de exemplu).
De fapt, dacă nu apare nicio problemă în aceste situații, este foarte probabil că există o funcționare organică corectă și că, prin urmare, cauzele sunt, cel puțin în parte, de natură psihologică și/sau relațională.
Dacă nu este cazul, este indicat să consultați un urolog de încredere și să vă supuneți testelor corespunzătoare. disfuncția erectilă poate fi secundară unor factori organici, cum ar fi
- boli cardio-vasculare: ocluzia aortei și a arterelor periferice, hipertensiune arterială;
- boli endocrine: diabet zaharat, hipogonadism, boala Addison (insuficiență suprarenală) și sindromul Cushing (activitate excesivă a glandei suprarenale);
- boli ale glandei hipofizare: de exemplu hiperprolactinemie și hipopituitarism;
- boli ale tiroidei: hipotiroidism;
- boli neurologice: scleroză multiplă;
- neuropatie: diabetică, alcoolică, scleroză laterală amiotrofică, nevrită, spina bifida;
- transecția măduvei spinării (pacienți paraplegici și tetraplegici);
- tumori și boli ale sângelui (de exemplu, leucemie) care provoacă priapism (erecție în absența stimulării sexuale);
- antidepresive triciclice: Anafranil (Clomipramina), Tofranil (Imipramina), Trittico (Trazodona), Laroxil (Amitritiptilina);
- anxiolitice: Valium (benzodiazepină), Xanax (benzodiazepină), Tavor (benzodiazepină), Lexotan (benzodiazepină), RO (benzodiazepină), Ansiolin (benzodiazepină) și Trittico (trazodonă);
- neuroleptice tipice: Largactil (Clorpromazină), Prozin (Clorpromazină), Talofen (Promazină);
- antihipertensive: Inderal (Propanol) și Hylorel (Guanethidine);
- diuretice: Lasix (Tiazidă) și Aldactone (Spironolactonă);
- hormoni: corticosteroizi și estrogeni;
- hipnotice: Fenobarbital;
- antiinflamatoare steroidiene;
- consumul de droguri: cum ar fi heroină, morfină, cocaină;
- abuzul de alcool;
- nicotină.
Cauze psihologice și relaționale
Deși ar trebui să se excludă mai întâi o cauză medicală, trebuie să se țină cont de factorii psihologici, deoarece aceștia pot afecta atât erecția, cât și dorința. Într-adevăr, emoțiile negative, cum ar fi depresia, furia, resentimentele și, în special, anxietatea, pot duce la dificultăți de erecție. Tulburarea erectilă poate fi însoțită, de fapt, de gânduri de teamă de eșec.
Dacă un bărbat începe să resimtă actul sexual ca pe un test care trebuie trecut, este ușor pentru el să înceapă să experimenteze o anxietate din ce în ce mai mare, numită „anxietate de performanță”, adică teama puternică de a nu reuși să obțină sau să mențină o erecție. Această anxietate este adesea cauzată de:
- teama de eșec: este normal ca oricine să experimenteze ocazional eșecuri de erecție; dacă acestea sunt interpretate greșit și/sau dramatizate (catastrofizare), însă, persoana va avea gânduri de „eșec” care ar putea duce la eșecuri în relațiile ulterioare, creându-se astfel un cerc vicios,
- teama de a fi abandonat sau neiubit: teama de a fi părăsit sau neiubit ca urmare a unei performanțe sexuale care nu este „adecvată” așteptărilor;
- incapacitatea de a se abandona propriilor senzații corporale: acest lucru apare de obicei ca urmare a condiționării sexofobe (o astfel de condiționare personală și socială duce la o anxietate crescută care crește probabilitatea unei erecții eșuate);
- stresul extern: preocupări financiare, probleme de sănătate, îngrijorare cu privire la implicațiile unei boli (proprii sau ale unei persoane dragi) și/sau teama de o recidivă, durere pentru pierderea unei persoane dragi, dificultăți la locul de muncă, aprehensiuni cu privire la copii și la cei dragi etc.
- stresul intern: rezultă din modul de gândire și de interpretare a situațiilor, lipsa de rezolvare a problemelor pentru a găsi soluții adecvate, influența stresului asupra hormonilor;
- convingeri disfuncționale: „Bărbatul trebuie să ia întotdeauna inițiativa și trebuie să gestioneze relația sexuală”. „Performanța este mai importantă decât exprimarea afecțiunii și a interesului”. „În sex, performanța este totul!”.
- lipsa de implicare și/sau de noutate (efectul Coolidge): stimularea sexuală inadecvată sau slabă poate să nu permită o excitare adecvată;
- supraimplicare și/sau noutate: o persoană supraimplicată emoțional sau în prezența unui nou partener poate crește anxietatea de performanță împreună cu probabilitatea de neerecție
- homofobia internalizată;
- personalitate sau trăsături obsesive.
Sexualitatea nu este un fapt individual și izolat, ci implică un schimb interpersonal, astfel încât receptivitatea sexuală (și, prin urmare, erecția) este influențată de factori relaționali, cum ar fi:
- atracția;
- încrederea;
- apropierea/distanța emoțională;
- capacitatea de a stabili relații intime;
- satisfacția/insatisfacția față de partener, față de relație, față de căsnicie;
- cantitatea și calitatea timpului împărtășit;
- condiționarea religioasă;
- condiționarea culturală: de exemplu, credința că ceea ce este nou este mai bun, caracteristică culturii „de unică folosință” de astăzi, este o convingere irațională care determină o căutare neîncetată a noutății; în sfera sexuală și relațională, acest lucru duce adesea la o devalorizare a relației sexuale cu un partener cu care există o relație de durată;
- stereotipuri și mituri privind sexualitatea la persoanele în vârstă: „Sexul nu contează la bătrânețe. Viața persoanei în vârstă este asexuată”.”. „Interesul pentru sex este anormal la persoanele în vârstă”. „La bătrânețe, indivizii nu simt dorință sexuală, nu sunt dezirabili sau capabili din punct de vedere sexual”.
Tratament
Psihoterapia joacă un rol important în tratamentul disfuncției erectile, indiferent dacă cauza este organică, psihologică sau mixtă.
Factorii psihosociali sunt importanți în orice formă de disfuncție erectilă, indiferent de cauză. Într-adevăr, este din ce în ce mai dezirabil să se recâștige un anumit control asupra propriei erecții, bazându-se pe abilități și strategii care pot fi autogestionate, mai degrabă decât să depindă de substanțe externe, cum ar fi medicamentele.
În special, terapia sexuală constă în:
- Psihoeducație: cunoașterea anatomiei sexuale și a ciclului de răspuns sexual (fazele funcționării erotice), îmbunătățirea conștientizării propriului corp (explorare vizuală și kinestezică), informații privind mecanismele care stau la baza procesului de erecție și cauzele disfuncției erectile, înțelegerea factorilor fiziologici și psihologici implicați în actul sexual, examinarea credințelor și miturilor comune referitoare la sex etc.
- Tehnici comportamentale: focalizare senzorială, coitus „fără pretenții”, tehnici de stimulare senzorială pentru a acționa concret asupra simptomelor, „permisiunea de a fi egoist” etc;
- Tehnici cognitive: restructurarea cognitivă a atitudinilor, a modurilor de gândire și a credințelor disfuncționale privind sexul care produc așteptări nerealiste (credința că un bărbat „normal” trebuie să mențină constant erecția odată obținută, credința că aceasta, odată pierdută, nu mai poate fi obținută din nou etc.); restructurarea cognitivă a condiționărilor culturale (mituri sexuale, homofobie internalizată etc.); reatribuirea și descentralizarea verbală pentru a acționa concret asupra simptomelor;
- tehnici de gestionare a anxietății;
- Intervenții interpersonale: abordarea problemelor și conflictelor, cum ar fi intimitatea, încrederea, pierderea atracției sexuale, schimbări de statut și de putere în cadrul cuplului (de exemplu, în urma unei concedieri);
- Terapie de cuplu pentru a evalua reacția partenerei bărbatului cu disfuncție erectilă: de exemplu, dacă ambii parteneri se simt stânjeniți și nesiguri din punct de vedere sexual, anxietatea va crește și se va dovedi și mai contraproductivă pentru tratamentul disfuncției în sine;
- Prevenirea recidivelor: învățarea unor strategii specifice (de exemplu, creșterea varietății comportamentelor intime și afective dincolo de simplele raporturi sexuale) pentru a menține obiectivele atinse;
- În tratamentul medical/farmacologic poate fi utilă:
Medicamente administrate pe cale orală: Viagra, Cialis sau Potencialex;
Injectarea în penis a unor medicamente pentru vasodilatație locală;
Terapia chirurgicală (în cazurile cele mai grave pe bază organică): tratamentul scurgerilor venoase, proteze hidraulice, proteze semi-rigide, revascularizare microchirurgicală, etc..
Este important de subliniat faptul că, dacă natura tulburării nu este exclusiv organică, este esențial ca terapia farmacologică să fie însoțită de o muncă psihoterapeutică.